CARAVANA SMART CITY ROMÂNIA

Caravana Smart City

Asociația Start Inovare a devenit partener în cel mai important proiect de prezentare și dezvoltare a industriei Smart City din România organizat de Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate.

 

 

 

 

Caravana Smart City România este un program complet de prezentare și vânzare a produselor Smart City direct către beneficiarii acestor servicii – administrația centrală și locală. Asociația Start Inovare împreună cu ceilalți parteneri ai programului va fi prezentă în 12 regiuni și peste 50 de mari orașe și va avea vizibilitate în față a 300 de primari, viceprimari și city manageri și 1000 de persoane cheie Smart City.

 

 

 

Prin acest eveniment clusterul Start Inovare, care insumează o experientă și o istorie absolut impresionantă în domeniul inovării și al transferului tehnologic de  peste 300 de ani de expertiză cumulată la nivel mondial, va avea ocazia să se întâlnească cu factorii decidenți din diverse regiuni, specialiști ai unor companii și instituții, cu care se vor putea dezvolta mai departe parteneriate pe baza soluțiilor inovative realizate în cadrul clusterului, soluții inovative precum tehnologiile de compostare, rețele inteligente de energie, IT etc care vor fi adaptate în funcție de cerințele și necesitățile fiecărei regiuni în parte și care se doresc să vină în sprijinul dezvoltării conceptului de Smart City și al economiei naționale, fiind fundamentate pe principiile integrității și ale bunelor practici.

Dorim să mulțumim organizatorului, Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate, pentru oportunitatea și pentru acordarea încrederii de a deveni parteneri în acest eveniment național alături de care intenționăm să oferim cele mai bune servicii și soluții pentru locuitorii centrelor urbane prin viziune, inovație, determinare și profesionalism.

 

Sursa foto: http://caravana.romaniansmartcity.ro/